Recunosc, atunci când am auzit prima dată de „O educație emoțională” aveam deja o grămadă de idei în cap. Ce ar putea să ne învețe o carte în ceea ce privește emoțiile, sentimentele noastre?
Nu suntem diferiți? Nu vedem fiecare dintre noi lucrurile diferit?
Ei bine, adevărul este că suntem mai asemănători decât am crede. Cu toții avem momente în care țopăim de fericire, momente în care ne luăm la ceartă cu persoana iubită din niște nimicuri, momente în care suntem frustrați și nu prea știm de ce.
Nu am avut parte de educație emoțională
Dacă faci parte din generația mea, este foarte posibil să fii una dintre persoanele care nu a avut parte de educație emoțională. Nici nu cred că se gândea cineva că există o astfel de educație.
Și asta pentru că alături de educația financiară și educația emoțională a fost un subiect tabuu.
De ce e asta o problemă? Pentru că ne-am închis în noi. Trăim cu impresia că dacă suntem oameni mari nu avem voie să greșim, să ne simțim rușinați, să fim slabi.
Oamenii mari sunt cei mai puternici!
Dar adevărul este undeva departe pentru că…
Oamenii mari sunt tot copii
Cred că acesta e unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat din „O educație emoțională”. Spunem de atât de multe ori „Se comportă ca un copil”, însă nu privim cu atenție. Omul din fața noastră are un copil interior extrem de sensibil la ceea ce se întâmplă în jurul lui.
Poate că dacă am vedea lucrurile în felul acesta, am fi mult mai înțelegători cu cei de lângă noi.
Dar pentru a face acest lucru este nevoie de multă conștientizare și la fel de multă educație. Pentru că da, avem nevoie de educație emoțională.
„Nu sunt nebun ca să merg la psiholog”
Un alt motiv pentru care îți recomand „O educație emoțională” este că te ajută să înțelegi că și sufletul are nevoie de un doctor.
Foarte mulți dintre noi încă trăiesc cu impresia că dacă mergi la psiholog, psihoterapie, nu mai ai toate țiglele pe casă. Te consideră nebun. Complet FALS.
Psihoterapia este cea care te ajută să faci primii pași spre cunoașterea de sine. Te ajută să îți sporești calitățile și să ai mai multă încredre în tine – „Terapia nu este diferită la nivel metafizic, de o găleată, care ne rezolvă dilema încercării de a ține apa în palmă….”
Încă 10 motive pentru care să citești „O educație emoțională”
Probabil că dacă mi-aș propune să îți povestesc aici ce alte lucruri am mai învățat eu din cartea asta, aș scrie un adevărat eseu. Mai mult decât atât, nu aș vrea să îți fur din plăcerea de a descoperi tu singur toate învățămintele din „O educație emoțională.”
Cu toate astea, îți las alte 10 motive pentru care ar trebui să o citești:
- descoperi ce înseamnă o copilărie sănătoasă din punct de vedere emoțional
- afli cum ar trebui să comunici cu partenerul tău astfel încât să vă fie bine
- afli care sunt tipurile de ceartă ce pot apărea într-o relație și cum le poți gestiona sau evita
- descoperi care sunt indicatorii stării emoționale (cei care te ajută să evoluezi din punct de vedere emoțional)
- înveți la ce aspecte din trecutul tău ar trebui să te uiți pentru a-ți da seama cum te-au afectat
- înțelegi cum se manifestă sindromul impostorului
- afli care sunt „pericolele” de a fi fost un copil cuminte
- înțelegi de ce ai nevoie uneori să fii singur
- descoperi ce este și cum se manifestă anxietatea
- afli ce sunt și cum apar căderile nervoase
Sper că te-am convins să citești această carte. Cu siguranță va merita fiecare minut pe care l-ai petrecut citind-o.
PS. M-aș bucura tare mult ca atunci când decizi să comanzi cartea să o faci de pe linkul indicat de mine în articol. În felul acesta mă motivezi să continui să scriu pe blog și îmi faci și cinste cu o cafea.
Te îmbrățișez cu drag,
Mădă