Ce cadouri facem de Moș Nicolae?

cadouri de Moș Nicolae

Suntem aproape la final de noiembrie, iar asta înseamnă căăă… se apropie luna cadourilor. Nu știu dacă simți la fel, însă mie una îmi place mult energia acestei luni. Parcă mă trezesc în fiecare dimineață cu și mai mult chef de viață. Dacă ești o persoană căreia îi place să dăruiască, cu siguranță te-ai gândit deja la ce cadouri de Moș Nicolae să iei.

Când eram mică, Moș Nicolae venea în special cu fructe, dulciuri și câte o atenție mică. Poate o pereche de șosete, o căciulă sau chiar un hanorac (în anii când era mai bogat).

Portocalele erau nelipsite. Și dulciuri din „alea scumpe”, pe care nu le mâncai în tot restul anului.

Am decis să duc tradiția mai departe

Dacă atunci când eram mică îmi placea mai mult să primesc cadouri, acum lucrurile s-au schimbat. Îmi place mai mult să ofer. Momentul acela când se deschide cadoul e de neprețuit.

Nu știu dacă e devreme (sau târziu), însă am început deja să pregătesc cadourile de Moș Nicolae.

Doar că am decis ca de data asta să schimb puțin lucrurile.

Cadoul tău poate susține pe cineva

Știu că primul gând atunci când faci cadouri e să mergi la mall sau să intri pe site-urile super cunoscute. Însă te-ai gândit să arunci un ochi și pe site-urile sau paginile oamenilor cu afaceri locale?

Cu siguranță prețurile sunt mai mari decât în magazinele știute, însă și experiența este alta. Am avut ocazia să comand câteva lucruri de la cineva aflat la început de drum și am rămas impresionată.

Fata asta a transformat comanda într-o adevărată experiență – de la modul cum vorbește cu tine, până la modul în care e împachetată comanda. Am rămas surprinși în mod plăcut atât eu cât și Claudiu.

5 idei de cadouri de Moș Nicolae

Gata, nu te mai țin în suspans. În continuare, regăsești 5 idei de cadouri de Moș Nicolae pe care ți le recomand. Toate provin de la niște afaceri ce au niște oameni tare frumoși în spate.

1. Moonlight Jewelry

După cum îi spune și numele, Moonlight e cu și despre bijuterii. Multe bijuterii din pietre semiprețioase, toate speciale în felul lor. Și asta pentru că niciuna nu seamănă în totalitate cu altele.

Am primit cadou niște cercei de la ei și îi port de fiecare dată cu mare drag. Mi se pare că mă reprezintă. Sunt simpli, dar totodată puțin shiny. Așa ca mine aș putea spune.

Dacă nu mă crezi pe cuvânt, aruncă un ochi la ei pe site pentru că va fi un timp bine-investit.

2. Simply Candles Cosmetic

Sunt deja la a doua comandă de la Alina. Simply Candles este despre lumânări turnate manual și produse cosmetice.

Am fost fascinată de masca de față, dar și de… lumânări. Și l-am molipsit și pe Claudiu cu această pasiune.

Lumina lumânărilor seara îmi dă o stare de liniște și parcă mă ajută să mă odihnesc mai bine. Am folosit până acum mai multe tipuri de lumânări, însă niciuna nu a mirosit cum miros cele de la Simply Candles. Sunt wow.

Am testat Fresh Forest, Lavandă, Cireșe Amare și ceva ce miroase a tort de ciocolată. Love it pentru toate!

3. Firul Ariadnei

Handmade și multă pasiune. Așa aș descrie eu această afacere. Daniela face niște lucruri speciale: de la un gherghef cusut manual până la cutii de bijuterii frumos pictate.

Mai mult decât atât, dacă îi dai un follow pe Instagram ai să vezi că este o persoană ce evoluează continuu și îți și oferă idei în zona de creație.

Am văzut recent la ea cum să faci felii uscate de portocale (știi tu, din acelea de arată super drăguț). Cred că se pot pune și în brad.

4. Mândruța

Dacă ești fan accesorii drăgălașe și colorate, la Mândruța ar trebui să mergi. Ce le ies acestor fete din mâini e ceva extraordinar. Atâta meticulozitate și atenție la detalii n-am mai văzut.

Și când te gândești că eu de-abia am răbdare să curăț niște mere.

5. Strigăt pentru educație

Educația își face loc și printre cadourile de sărbători – de data aceasta sub forma unor tricouri și trăistuțe educate.

Am avut surpriza să fie câteva persoane care au luat astfel de lucruri drept cadou pentru zile de naștere. Ne-am bucurat tare.

Dacă nu știi dacă persoana căreia îi faci cadouri poartă tricouri cu mesaj, zic să nu alegi această variantă. Însă o trăistuță educată din bumbac va fi întotdeauna primită cu mare căldură. O vei motiva să folosească mai puțin pungile din plastic și desigur, să ducă educația mai departe.

Sper că ți-am fost de ajutor

Sper că ți-am fost de ajutor și că ți-am dat câteva idei pentru cadouri. Poate pentru Moș Nicolae, poate pentru Crăciun, tu știi mai bine.

Aș vrea totuși să rămâi cu această idee: susține afacerile românești.

De un an de zile, port și pălăria unui antreprenor și îți pot spune că lucrurile sunt destul de dificile la început. Cu toate astea, fiecare comandă nouă, fiecare gând bun îți umple sufletul de bucurie.

Simți că faci lucrurile bine!

Te îmbrățișez,
Mădă

idei de cadou pentru 8 martie
Povestiri cu zâmbet

Idei de cadou pentru 8 Martie

„Idei de cadou pentru 8 martie” – pun pariu că aceste cuvinte o să fie în topul căutărilor pe Google în scurt timp. Nu știu …

cărți pe care ți le recomand în 2022
Ce-am mai citit

Cărți pe care ți le recomand în 2022

Ce recomandări de cărți pentru 2022 ai? Am primit întrebarea asta de foarte, foarte multe ori în ultima perioadă. Și asta nu poate decât să …

Sunt Mădălina și zâmbesc mult. Îți ofer educație și te ajut să îți găsești inspirația în mediul online.

Social media

Categorii